INVITAȚIE
De participare la conferința de presă de lansare a proiectului

Construiește-ți practic profesia juridică din facultate!

Universitatea „Spiru Haret” prin Facultatea de Drept și Administrație Publică Constanța, în parteneriat cu Baroul Constanța vă invită vineri, 13 iunie 2014, ora 12, în aula P 01
la Conferința de Deschidere a proiectului POSDRU/161/2.1/G/132586 „Construiește-ți practic profesia juridică din facultate!”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și implementat pe o durată de 18 luni.

Conferința de lansare vizează prezentarea activităților proiectului și a obiectivelor și rezultatelor anticipate ale acestuia.

Obiectivul general al proiectului este creşterea şanselor de succes a viitorilor absolvenţi de învățământ juridic în procesul de tranziţie de la şcoală la locul de muncă prin furnizarea unui program integrat de consiliere profesională şi practică de specialitate. Prin consilierea și orientarea în profesie, beneficiarii vor cunoaște care sunt profesiile juridice care li se potrivesc și vor putea stabili cu ușurință un plan de carieră personalizat, evitând astfel luarea unor decizii greșite, pierderea inutilă a timpului și a banilor pregătindu-se pentru profesii care nu li se potrivesc.

Obiectivul general al proiectului se va realiza prin intermediul asigurării desfășurării unor activităţi de consiliere si orientare profesională sub forma de întâlniri, în grup tip coaching și individuală oferite studenţilor și prin participarea studenţilor la stagii de practică în cadrul unor instituţii de profil juridic, unde aceștia să îşi însuşească competenţele de muncă şi experienţa necesare unei tranziţii facile spre piaţa muncii, iar prin crearea unei săli de judecată simulate să-și pună în practică acele competențe și să experimenteze abilitățile dobândite.

La eveniment sunt invitați să participe cadre didactice, studenți, masteranzi și reprezentanți ai profesiilor juridice.
Vă așteptăm cu drag!

Manager proiect,
Onorina Botezat
Pentru confirmări și informații suplimentare:
E-mail: contact@profesiajuridica.ro

Partener în proiect: Baroul Constanța

Galerie foto

Contact

Ne puteti contacta la urmatoarele adrese:

Adresa:Str. Unirii, nr. 32-34, Constanţa
Telefon: 0241-541490;
FAX: 0241-541491
Altele: 0241-545015
E-mail: contact@profesiajuridica.ro